Prieteni

Monica Burcea


Studii:

~ Facultatea de Psihologie – Master in Psihanaliza si Psihologie Psihanalitica
~ Facultatea de Studii Economice Internationale – Master in Administrarea Afacerilor

Activitate:

~ Sedinte individuale de psihoterapie si consiliere pentru adulti, adolescenti si copii;
~ Ateliere si workshop-uri originale de relaxare si terapie prin ras adresate firmelor si companiilor;
~ Coaching individual in relatia cu angajatii si construirea brandului personal;
~ Consultanta in rebranding firme si companii.

Sunt o persoana vesela si dinamica. Ador sa calatoresc, sa interactionez cu oameni de pretutindeni, sa descopar culturi noi. In 2012, pentru prima data in Romania, am pus bazele atelierelor de terapie prin ras. Terapia prin ras este o metoda originala de relaxare, vindecare, constientizare si eliberare a blocajelor. Rezultatele sunt vizibile imediat, atat in cadrul atelierelor special create pentru angajatii companiilor, cat si pentru persoanele interesate de dezvoltare personala.

In ceea ce priveste zona de coaching, analiza si dezvoltare personala, ma implic cu multa daruire in lucrul cu fiecare persoana in parte si ma bucur atunci cand oamenii isi gasesc curajul de a lua decizii si de a face alegeri care le schimba viata in bine.

Sunt de parere ca fiecare dintre noi ne putem depasi limitarile si ne putem modifica tiparele de gandire astfel incat sa devenim mai buni, mai profunzi, mai increzatori in noi insine.

 

Andreea Runceanu


Ca fiecare dintre noi, si eu sunt un melanj de emotii si experiente, de amintiri si planuri, de calcule rationale si dorinte impulsive, de oameni si lucruri cu care ma inconjor… mereu in transformare. Iata, totusi, cateva repere:

… indragostita de muzica, aproape de muzica si aproape de ceea ce face muzica pentru oameni. Sunt si speaker, si trainer – Life Coach APC (IIC&M) & NLP (Neuro-Linguistic Programming) Practitioner, certificat international.

Ceea ce ma defineste, insa, cu adevarat este ca sunt un om fericit si echilibrat. Ma simt implinita si ma gandesc numai cu placere la anii care vor urma celor 35 pe care i-am parcurs deja.

Sunt mama a doi baieti minunati si sunt iubita sotului meu de aproape 10 ani, ani in care am invatat cum sa pastrez fericirea in cuplu si cum sa imi cresc copiii pentru a deveni oameni frumosi pe dinauntru.

Sunt membru fondator al trupei Amadeus si activez in ea de peste 15 ani. Sunt manager, antreprenor si am o cariera in continua crestere in industria muzicala. Am fost invitata sa cant in peste 30 de tari, in cadrul unor evenimente restranse sau in concerte ample, primind aplauze la scena deschisa din partea mai multor presedinti de stat si vedete de la Hollywood, probabil pentru ca fac lucrurile cu profesionalism si multa pasiune.

Mai multe despre mine, puteti afla pe www.andreearunceanu.ro/despre-mine/

 

Gilbert Iscu


TangoTangent este cea mai (atr)activa scoala de tango argentinian din Romania, care, inca din 2006, de la infiintare, a initiat si derulat o campanie intensiva de promovare a tangoului argentinian in Bucuresti si in toata tara.

TangoTangent sustine permanent – fara intrerupere de 10 ani, cursuri de tango de grup sau particulare in studioul propriu din Bd. Pache Protopopescu 43A.
Echipa de instructori (14 la numar) este bine formata si experimentata si pune suflet la fiecare lectie de curs predata, inspirandu-i si motivandu-i pe cursanti permanent.

TangoTangent a participat si creat de-a lungul timpului o multitudine de evenimente de tango argentinian de la spectacole de teatru (Un tango mas, la Teatrul Odeon) la show-uri de tango pentru companii (Tango Compris, Unilever CEE), de la demonstratii de dans (Avon, Oriflame, Camera de Comert Germana) la petreceri corporate cu tematica de tango (Berlin Chemie) sau de la campanii de constientizare prin dans (One Billion Rising – V-Day) la caravane de tango itinerante (Street Delivery, ONG Fest etc) si nu in ultimul rand cele 10 editii ale Balului Anual de Tango Argentinian organizate in luna decembrie a fiecarui an.

Mai multe informatii aflati pe www.dansezi.ro sau la telefon 0721 284428 – Gilbert Iscu


Amadeus


“Their music is full of energy, their stage appearance and performance are captivating, and their playing is insane!”
– Most Fashion Magazine, USA

Pe aceeasi scena, in cadrul aceluiasi concert, trupa Amadeus se poate metamorfoza dintr-un fin cvartet clasic intr-un band live vocal-instrumental, cu schimbari de costumatii, coregrafii spectaculoase, jocuri de lumini, proiectii video si efecte speciale.

Muzica trupei Amadeus inclusa in cele doua variante de spectacol te poarta intr-o maniera unica si foarte originala prin toata istoria muzicii, de la delicatetea concertelor lui Vivaldi pana la energia unui band live cantand I Love Rock’n Roll.

Pe parcursul celor 15 ani de activitate, cvartetul AMADEUS a reprezentat cu mandrie Romania pe plan international, fiind invitat sa sustina concerte in cadrul multor evenimente exclusiviste.

 

Catalin Macrea


Sunt nascut in Bucuresti, cu radacinile intr-o familie de artisti din Sibiu. Unchiul meu, Ioan Macrea, este fondatorul Ansamblului Profesionist Cindrelul Junii Sibiului, condus in prezent de verisoara mea, Silvia Macrea. Tatal meu, Iacob Macrea, a fost coregraf la Ansamblul Artistic Doina Armatei si Ciocarlia.

Desi sunt licentiat in economie, de aproape 20 de ani m-am dedicat complet dansului. Sunt dansator profesionist din anul 1998, cand am inceput colaborarea cu Ansamblul Ciocarlia si Doina Armatei.

Din 2010 detin Ansamblul Rapsodia Carpatilor si Compania de Artisti si Dansatori Macrea Events, cu care creez concepte personalizate de balet clasic si neoclasic, foclor romanesc si international, dans contemporan si cabaret.

 

Maria Andrei


Am descoperit lumea modei in urma cu… destul de mult timp, iar de atunci pasesc tot inainte prin acest taram frumos!
De atunci, am petrecut si petrec citva timp in fata camerelor – fie ele foto sau video – dar si in spatele lor, acumuland experienta de la cei mai buni, ramanand modesta, rabdatoare, perseverenta si foarte implicata – calitati de care ai mare nevoie in aceasta industrie.

Pas cu pas, cu eforturi si multa, multa munca, am ajuns Fashion & Beauty Director pentru unele dintre cele mai bune reviste de pe piata: Cosmopolitan, Beau Monde, FHM, Burda, Eve, Femeia, B Fresh, Mami, Top Gear, si altele, asta pe langa emisiunile TV si rubricile de moda pe care le-am realizat de-a lungul timpului…

Capatand din ce in ce mai multa experienta, un alt pas “artistic” in cariera a fost spre zona de Wardrobe design, lucru care mi-a permis sa lucrez cu unele dintre cele mai bune echipe de creatie si productie, cu branduri si super-branduri, regizori si directori de imagine cu premii internationale…

Mai multe despre mine, puteti gasi pe site-ul: www.maria-andrei.ro/despre-mine/

 

Iordache Basalic


Prim solist al Operei Nationale Bucuresti din anul 1995 pana in prezent. Am studiat cantoul clasic cu maestrii Tenorul Corneliu Fanateanu si baritonul Vasile Martinoiu.

De-a lungul timpului, nu am incetat o zi sa nu invat ceva, sa nu particip la vreun curs de perfectionare, binecuvantat sa am mentori oamenii exceptionali.

Uniunea compozitorilor si muzicologilor din Romania mi-a acordat, la un moment dat, premiul pentru cel mai bun solist si cel mai bun spectacol al anului cu opera Traviata G. Verdi.

Sunt invitat permanent cu cantata profane Carmina Burana, la prestigioasa sala de concerte Concertgebouw din Amsterdam-Olanda.
Muzica m-a dus prin toata lumea: Olanda, Anglia, Elvetia, Spania, Danemarca, Grecia, Germania, Japonia, Thailanda samd.

Si tot muzica m-a ajutat sa intalnesc o multime de artisti renumiti: mezzosoprana Agnes Baltsa, Tenorul Luis Lima, Tenorul Mario Malagnini, soprana Elena Mosuc, soprana Irina Iordachescu.

Mai multe detalii despre mine, va invit sa descoperiti in timp ce ma ascultati cantand.

 

Bogdan Andrei


Dupa doar cativa ani de mers pe bicicleta, din placere am participat la primul concurs de mountainbike, apoi la primul triatlon, apoi la CN Duatlon. Dupa alti cativa ani de participari la diferite concursuri am „notat” orice detaliu necesar organizarii unui eveniment sportiv.

De aceea, in 2016, am decis impreuna cu cativa prieteni la fel de pasionati ca si mine de activitatile sportive (kiting, rugby, surf, tenis,etc ) sa cream Sport&Entertainment Events, locul unde ne strangem pasiunile si le transformam in lectii de viata, modalitati de evadare, momente de distractie sanatoasa.

Si pentru a nu ma pierde in amalgamul de companii de evenimente sportive am ales sa ma concentrez pe copii. Da, organizez evenimente sportive pentru copii. Nu renunt la ideea de a transforma sportul intr-o parghie de educatie inca din primii ani din viata unui copil pana la adultul responsabil.

Revolutionam petrecerea timpului liber, personalizand mersul pe bicicleta, camping-ul, imbinam arta cu sportul si incercam sa cream un context calduros pentru dezvoltarea personala a fiecaruia prin sport si distractie.

Mai multe detalii gasiti pe pagina de Facebook: facebook.com/sportentertainmentevents

 

Malina Neagu


Malina are o experienta de 6 ani in organizarea, livrarea si coordonarea programelor de training si teambuilding lucrand cu grupuri diverse, de la copii si tineri la clienti corporate.

Proiectele pe care a lucrat au inclus, printre altele, dezvoltarea programelor de training, recrutarea grupului-tinta, organizarea programelor de training, consiliere in cariera, realizarea de interviuri video si scrise cu oameni de succes, coodonarea si managementul activitatilor.

 

Corina Parsean


Ce ma recomanda in aceasta calitate de coordonator de workshopuri?
Pe langa experienta profesionala acumulata in ultimii 6 ani, sesiunile de consiliere individuale si de grup atat cu adulti (380 adulti) cat si cu copii (2390 copii), feedbak-urile pozitive vizibile ale celor cu care am avut ocazia sa lucrez, de mai mult de 4 ani, ma recomanda, insa, in special, lucrul cu cele mai puternice instrumente in domeniul dezvoltarii personale: simbolul, arhetipurile, mitologia si arta.

Iata reperele traiectoriei mele profesionale ce m-au adus sa realizez si sa coordonez aceste cursuri: absolvirea facultatii de psihologie „Spiru Haret”, scoala de consiliere si dezvoltare personala prin arta „Ram Info”, scoala de astrologie „Fidelia”, initierea in mandale de lumina (calcularea, desenarea si construirea unei mandale dupa numarul lui Fibonacci) – Ursula Ingang (fondatoarea acestei metode), participarea la programe de voluntariat pentru copiii din comunitati vulnerabile folosind metoda terapeutică Sandwork Expresiv – Eva Pattis Zoja (fondatoarea acestei metode), analiza mea personala inceputa in 2009, avand pana in acest moment un numar de 250 de ore de lucru cu propriile vise, rani, complexe, dar mai ales lucrul cu resursele.

Din 2012, am inceput formarea in metoda terapeutica Referentialul Arhetipurilor Personale, coordonata de creatorul acesteia, filosoful, scriitorul si psihoterapeutul Georges Colleiul, iar din 2015 am fost numita Presedinte al Asociatiei Referentialul Arhetipurilor Personale, institutie ce organizeaza si coordoneaza formarea in Romania in aceasta forma de terapie.

 

Vlad Mirita


S-a nascut acum 33 de ani in Targoviste. Este unul dintre cei mai buni tenori de la Opera Nationala Romana, cu un parcurs diferit fata de alti solisti de muzica clasica.

Primul sau contact cu lumea artistica a avut loc cand s-a vazut inscris de catre mama sa la cursurile de canto clasic ale Scolii de Arte „Octav Enigarescu” din Targoviste.

In anul 2002 participa la festivalul Mamaia cu o piesa compusa de un bun prieten si in acea vara castiga locul 1 la sectiunea debutanti. Astfel, isi incepe cariera in lumea muzicii usoare si devine primul artist roman care a abordat stilul crossover sau pop-opera.

Desi debuteaza cu succes in muzica usoara, el ramane totusi cu sufletul la muzica clasica si studiaza intens pentru a-si urma visul: acela de a canta pe scena teatrelor de opera din lumea intreaga. Obtine bursa CEE Musiktheater (Teatrul de Opera din Viena) si ceva mai tarziu, soprana Angela Gheorghiu il invita sa cante alaturi de ea in Concertele de Gala din Sankt Petersburg, Torre del Lago, Cortona si chiar pe scena Zilelor Bucurestiului din Piata Constitutiei.

Nu renunta la ideea de cross-over si reprezinta Romania la Eurovision alaturi de Nico in 2008.

Apoi lanseaza conceptul „Asculta, Simte, DescOPERA” – care ilustreaza o idee simpla: muzica de opera este pentru toata lumea, o poti face peste tot, in parcuri sau in jeans.
Concertul a fost la Teatrul de Vara din Herastrau care a devenit neincapator pentru cei peste 6.000 de oameni doritori de o muzica altfel. Pe scena, alaturi de Vlad au urcat Smiley, Alex Velea, Alexandru Arsinel, Valentina Nafornita, Iordache Basalic si altii, acompaniati de orchestra Daniel Jinga formata din 120 de oameni.

 

Cori Gramescu


Cori Grămescu este coach de lifestyle și nutriție, designer de programe de antrenament și creator al metodei Ultimate Pilates. Conduce propriul business din anul 2007, sala LadyFIT Gym – the first gym for delicate women, dedicată în exclusivitate femeilor.
În prezent, ea își încheie MBA-ul la Maastricht School of Management.

În activitatea ei, Cori a antrenat peste 12.000 de femei de toate vârstele și a coordonat antrenamentele personale pentru mai multe persoane publice din România.

S-a pregătit sub îndrumarea unor nume mari din fitness-ul mondial: Viveca Jensen, Shellie Blanks și Billy Blanks, Rebecca Barthel, Barbara Morini, Michael King și Malcom Muirhead.
”Sunt un om care nu crede în reguli. Cred în sănătate, în îmbunătățirea stilului de viață al clientului, însă modalitatea prin care se ajunge la un astfel de echilibru poate să ia orice formă. Am o abordare relaxată despre antrenament și nutriție pentru că în toți anii aceștia am lucrat mai ales cu și pentru femei și știu că fiecare vrea să găsească o formulă personală de a ajunge acolo unde își dorește. Am încetat demult să mai cred în clișeele promovate de fitspiration-ul de tip american care spune că trebuie să tragi de tine până la epuizare și cu încrâncenare ca să reușești ce îți propui. Am trecut și eu prin asta și nu am obținut nimic, este o lecție pe care am învățat-o pe propria piele. Le spun mereu celor din jur că o masă sănătoasă n-o să te facă slab așa cum o ciocolată n-o să te facă gras”, spune Cori Grămescu.

 

Mihaela Marin


Mihaela Marin – PR Manager

Studii
Facultatea de Jurnalism, Universitatea Hyperion
Master – Comunicare si Relatii Publice – SNSPA
Specialist comunicare in cadrul Academiei Femeilor (http://www.academiafemeilor.ro)

Activitate

– PR Manager in cadrul companiei Imedia Plus Group;
– Coaching individual si construirea brandului personal pentru o persoane publice din Romania (Ex: Cori Gramescu, Geanina Ilies, Anca Serea);
– MC la evenimente private, gale, etc pentru diferite firme si companii;
– Public Speaker la diverse conferinte care au avut ca teme principale comunicarea, comunicare online, persoanal PR, dezvoltare personala si profesionala;

– Seminarii despre comunicarea online in cadrul evenimentelor organizate de catre Academia Femeilor;
– Sesiuni de consiliere in numele Academiei Femeilor;

Despre mine

Mi-a placut intotdeauna sa comunic si cred ca fara comunicare nu am putea exista, nu am putea lega relatii. In procesul de comunicare este foarte important sa iti placa oamenii, sa iti placa sa lucrezi cu ei, sa iti placa sa ii descoperi, sa ii asculti. Suntem diferiti, avem idealuri diferite, viziuni si pasiuni diferite si poate din acest motiv de cele mai multe ori comunicarea nu este atat de usoara precum ne-am dori.

Ma consider o luptatoare si nu mi-am atins inca limitele in ceea ce priveste profesia. Imi place mult tot ce presupune munca de relatii publice, chiar daca la baza sunt jurnalist si imi place sa scriu. Imi place sa invat si mai am multe de invatat!

Imi place sa calatoresc, sa descopar tari, orase, oameni, civilizatii, culturi, sa inteleg si sa adopt pe cat se poate ceea ce au altii mai frumos de oferit. Imi place sa rad, sa ma bucur de fiecare zi, sa leg prietenii si nu in ultimul rand, imi place sa iubesc!

 

Alexandru Moldoveanu


Lucrez mult, mananc fara stres, dar am un partener de nadejde care ma ajuta sa combat stresul si sa nu las bucuriile culinare sa-mi afecteze sanatatea sau modul in care arat.
Am inteles inca de foarte mic cat de important este sportul pentru ceea ce vrem sa fim fiecare dintre noi. Pentru o oarecare disciplina de viata, pentru un suport fizic si psihic si, de aceea, orice as fi realizat, nu m-am abatut de la programul meu de exercitii fizice.
Am descoperit, „pe propria piele” care sunt cele mai importante exercitii pentru fiecare parte a corpului, ce se potriveste fiecaruia in functie de alimentatie, stil de viata, personalitate. Cumva natural, am ajuns sa realizez programe si pentru ceilalti, nu numai pentru mine. De fiecare data, in functie de partenerul „de lucru”, mereu surprinzatoare si inedite. Aceasta posibilitate de a personaliza antrenamentele, de a-i duce pe oameni in diferite locuri care sa-i bucure si mai mult cand practica sport imi ofera si mai multa energie.

 

Gabriel Constantinescu


Printre multe altele, imortalizez momente inedite din viata oamenilor, dar si a obiectelor. Adun orase spectaculoase in imagini, incerc sa redau intr-o fotografie o emotie, un gand, o culoare.

Imi place foarte mult sa calatoresc, sa descopar lumi noi, din perspective unice, iar fotografia mi le pastreaza pe toate ca sa pot avea accesa la el chiar si cand nu sunt fizic alaturi de italieni romantici din Toscana sau de francezi pendanti din Paris.

Asa cum cartile iti creeaza posibilitatea sa traiesti in mai multe lumi chiar de pe canapeaua din sufragerie, asa si pozele. Poate de aceea, dar nu numai datorita acestui lucru, fotografia ramane marea mea pasiune.

 

Stefan&Lulu’s Garden – Vladina Radu&Mihaela Vardianu


Este un mic atelier floral, un business – care s-a nascut din dorinta de a face lucrurile altfel sau mai bine spus un business de creat altfel de povesti cu ajutorul florilor.

Avand o experienta de peste 15 ani in domeniul vanzarilor si in relatiile cu oamenii, ne-am propus sa incepem un proiect nou, care sa ne aduca si mai aproape de oameni si de momentele frumoase din viata lor.
De la un buchet trimis celei mai bune prietene pentru nasterea bebelusului sau un aranjament floral trimis iubitei cu ocazia unei aniversari, pana la un botez sau o nunta, noi cream povestea pe care tu ti-o doresti.
De asemenea, prin lucrarile noastre, prin aranjamentele florale pe care le realizam, ne dorim sa aducem un strop de natura in spatiile care duc lipsa de acest lucru – birouri, hoteluri, locuinte.
Pe langa buchete, instalatii florale si cutii florale personalizate, realizam mini gradini – gradini zen, gradini de tip terrarium, care isi gasesc locul oriunde – fie pe birou, fie pe masuta, unde obisnuiesti sa bei cafeaua in fiecare dimineata.
Aranjamentele tip mini gradina pot fi personalizate in functie de dorinta fiecaruia. De la un colt de padure sau o poveste cu zane, la o vizita in tara morilor de vant, o plimbare in parc sau chiar o vizita la mall.
Plantele pe care le folosim in realizarea acestor mini gradini, sunt in general arbori de tip bonsai sau ficus si plante suculente – acestea sunt foarte rezistente si nu necesita extrem de multa atentie si efort pentru ingrijire.

Noi, la Stefan&Lulu’s Garden cream povesti cu flori pentru a fi alaturi de tine in cele mai importante momente din viata ta!
Mai multe despre mine, puteti gasi pe pagina de Facebook: www.facebook.com/stefanlulugarden